Intr-o faina zi de noiembrie, trei prieteni si colegi pornesc de acasa spre munte cu gandul sa parcurga creasta Iezerului si apoi sa traverseze in Piatra Craiului a carei creasta trebuia si ea strabatuta, insa “socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.”
Plecand din Bucurestiul amortit de dimineata spre Campulung Muscel iar de acolo mai departe spre Cabana Voina de unde va incepe si aventura noastra. Din Campulung pana la Voina ne-a luat un nene cu un taxi, amator si el de munte ce face curse la preturi promotionale pentru prietenii muntilor.
Asadar cu rucsacii grei in spate pornim spre creasta Iezerului, urmam traseul punct albastru ce serpuieste paralel cu valea Raului Targului apoi paraul Batrana pana ce se intersecteaza cu afluentul sau de dreapta Izvorul Iezerului, traseul uracand paralel cu acest parau ce isi trage sevele din lacul glaciar Iezer.
Nu avem 30 de minute de cand parasim cabana Voina si pe un paraias ce coboara rapid de pe versant si se varsa intr-o balta de pe malul Raului Targului, se zbate trecand in graba un peste, taiandu-ne calea. Pestele un pastrav destul de mare de mai bine de 20 cm, trece pur si simplu pe drumul forestier printr-o apa ce nu era mai mare de o palma. Atunci ma uit la colegi si le spun: Baieti! Ce se intampla cand un peste iti taie calea? Si izbucnim in hohote de ras.
De la Voina suntem insotiti de un ghid local, o catelusa foarte isteata, ce a stat aproape de noi o buna parte din calatoria noastra (poate cea mai grea parte).
Drumul forestier ce urca de la Voina pana la varsarea paraului Batrana in Raul Targului, era puternic afectat de debitul mare a raului ce a inundat si rupt numeroase pasaje din drum.
Batrana este o vale adanca si umeda (sa nu va zboare gandul prin alte parti), insa asa o cunoscusem noi, pentru ca noaptea ce trecuse a plouat. Este o vale foarte salbatica cu numeroase portiuni impanzite de muschi, aspectul dezordonat si salbatic este dat si de numerosii copaci cazuti si portiuni mari afectate de furtuna.
De odata iesim din padure insa intram intr-un labirint de jnepeni inalti ce ne indreapta in zig zag pana la refugiul Iezer. Cerul arata promitator, albastru cu ceva nori pufosi pe el, ce nu pareau amenintatori.
Dar cu cat ucam deja iarba si copacii caruntesc pana ce totul ajunge la o mare de alb. Ehei si temperatura a scazut destul de mult, turturii ca niste colti stralucitori ce ne zambeau de-a lungul traseului, ne indica clar acest fapt.
Ajunsi la refugiul Iezer destul de devreme, abia trecuse de amiaza, intram inauntru in aceasta constructie masiva de piatra si luam pranzul, traditionala slanina cu ceapa a fost principala atractie, iar o branza de oi buna, grasa i-a pus capac pranzului nostru.
Lacul Iezer era inghetat bocna, ei se pare ca astazi vom intra in contact cu iarna mai devreme decat ne asteptam.
Era destul de devreme asa ca hotaram sa continuam drumul si sa inoptam in cort undeva pe creasta. Asa ca privim din nou lacul Iezer, insa acum de sus si ajungem pana la un stalp indicator ce ne indreapta spre varful Iezerul Mare si varful Rosu. Traseul acesta il urmam si noi pe banda rosie insa odata ce am ajuns sus o ceata deasa se lasa si ne dam seama ca nu prea e bine sa inaintam dar nu spunem nici unul asta, pentru ca ne doream sa parcurgem creasta.
Un viscol puternic s-a pornit si pasii ne-au devenit tot mai grei, am urmat cat am putut de mult firul crestei insa marcaje nu am mai intalnit, doar o momaie de pietre pe un varf insa de acolo am mers ca orbetii, am mai intalnit un varf ce cred ca era Iezerul Mare, nici acum nu stiu, ce avea multe pietre momaie puse pe el ce sustineau niste haragi destul de grosi.
Am incercat noi sa ne orientam, directia era buna insa marcaje nu erau deloc, oricum nu puteam merge foarte mult pe acel viscol, si hotaram sa ne instalam cortul, aproape de acel varf. Panta era destul de mare, incercam sa nivelam cu zapada dar cand trebuie sa ancoram cortul cuiele erau niste scobitori, asa ca l-am ancorat cu betele de trekking. Atunci am vazut ca betele intrau in unele portiuni mai bine de 1 metru in zapada. Pentru a il fixa am folosit si bolovani de pe varf.
Dupa ce am instalat totul am intrat pe rand in cort, insa vantul avea o forta teribila nu credeam ca supratenta va rezista. A fost o noapte de cosmar, am fost cei mai credinciosi oameni, toata noaptea ne-am rugat cu tenta lipita de cap, insa pana dimineata viscolul nu s-a domolit deloc.
Obositi dupa o noapte in care nu am inchis un ochi, am strans cortul pe acelasi viscol pe care l-am si instalat, facem cale intoarsa spre refugiul Iezer, stiind ca nu putem continua in aceste conditii.
Cand ajungem la indicatorul de pe creasta de unde plecasem, viscolul se domoleste si putem vedea refugiul Iezer, unde poposim pentru micul dejun.
Energizati si cu mai mult chef de aventura pornim inapoi spre Voina de data aceasta pe traseul cruce albastra.
Deja vremea parea mult mai prietenoasa mai fulguia putin dar se luminase bine, totul era alb si inghetat, cu toate ca nu dormisem ne simteam destul de bine si am avut chef si de o tavaleala in zapada cu acea catelusa care a avut parte de acelasi inoptare de care am avut si noi.
De odata intram brusc intr-o padure deasa de molid, aparitia ei nemaifiind vestita de jnepeni, trecerea fiind directa. Coboram rapid spre Voina, si destul de repede intalnim Raul Targului.
Ajunsi la Voina catelusa ne paraseste, facandu-si pe deplin datoria si suntem preluati de un alt caine, unul foarte frumos alb, putina samanta de labrador.
De aici hotaram sa trecem muntii spre Satic de unde vom urca in Piatra Craiului. Urmam un drum forestier pana la o intersectie unde apare triunghiul rosu ce il urmam si noi, de aici o poteca foarte abrupta urca serpuind prin padurea deasa.
Cand am ajuns sus aveam limbile de juma de metru, am mancat ceva glucoza si stafide si ne-am mai revenit. Continuam insa traseul dar ora devenea deja tarzie.
Dupa ce trecem de saua Argesel intalnim valea raului Argesel, rau repede de munte, unde din pacate se pierde marcajul, ne impartim sa gasim continuarea traseului dar deja se inopteaza si nu gasim nimic. Pentru a nu ne rataci vedem pe o harta din anii ’80 marcata o stana. Fiind in plina salbaticie hotaram ca ar fi bine sa inoptam pe langa o stana pentru a nu ne vizita vre-un urs peste noapte.
Asa ca ne continuam drumul spre acea stana coborand pe valea Argeselului. La inceput traversarile raului erau usoare putea fi sarit, dar tot primind afluenti, raul se adancea si se marea. Argeselul este un rau foarte meandrat, serpuieste intr-o vale cu niste maluri inalte si drepte.
Aratam ca niste canguri in noapte ce tot sareau peste raul ce zici ca era cursa cu obstacole. Intr-o zona asa de salbatica nu mai fusesem de mult. Putem afirma cu tarie ca noi cunoastem raul Argesel de mic.
Cand se intunecase de-a binelea descoperim o veche vatra de foc si un loc mai intins unde puteam campa. Gata! Suntem hotarati ca vom campa aici, stana pe care o cautam nu se aratase dupa ore bune de mers si nu s-a aratat nici pana la intrarea in Leresti. Eram uzi obositi, a fost udata si mama Gore tex-ului, ne era de ajuns slalomul si sutele de traversari ale Argeselului.
Dupa ce am instalat cortul, focul era al doilea task si cel mai greu de indeplinit. Totul in jurul nostru era ud, lemne, iarba, pamant. Hartie nu aveam, am folosit niste bonuri de la abonamentele RATB ce trebuiau decontate, dar am descoperit varfurile de graminee de prin zona ce erau usor inflamabile. Initial un fum gros si subtire se inalta ca o coloana, focul nu prea se arata, dar deodata izbucneste o vapaie peste care punem lemne subtiri.
Acum ca sa intretinem acest foc avem nevoie de lemne. Asa ca o juma de ora sau mai bine am balaurit prin padure doborand molizi uscati pentru a ne aproviziona cu lemne. Ei bine acum avem si lemne, mancam, si somnul vine, dar cine putea sa doarma in asa o salbaticie si cu un cer instelat, senin cum rar vezi. Ne intindem pe izopren o bruma groasa cade peste noi si hotaram sa facem cu randul de paza la foc.
Acea noapte a fost de neuitat sunete, fosnete, lumini, un spectacol al naturii la care am luat parte, focul ardea foarte prietenos in fata mea. Cainele ce era cu noi a dormit foarte bine, a fost pazit cu strasnicie de catre noi.
Dupa o noapte frumoasa zorii zilei se ivesc, totul mirosea a fum, haine cort, bocancii si sosetele uscate la foc. TOTUL.
Luam micul dejun, strangem tabara si ne continuam calatoria, gata eram deja de doua zile si toate planurile noastre de acasa nu se mai potriveau deloc cu ceea ce era acum. Hotaram sa ne intoarcem acasa asa ca ne indreptam spre Leresti iar apoi spre Campulung Muscel.
Raul Argesel este la fel de meandrat si in aval dar este mult mai mare, trebuie sa facem echilibristica pe bustenii cazuti peste apa si sa ne construim singuri punti peste apa.
Nu departe de locul unde am dormit incepe o imensa exploatare forestiera, intregi versanti sunt defrisati, drum plin de noroaie, presarat cu vagoane pentru lucratorii „ciop ciop” si urme de TAF-uri peste tot.
Continuam drumul, un mars de mai bine de 4 ore, o imensa exploatare, placute cu „ATENTIE SE CORHANESC BUSTENII!” (suna cam pornografic) abia mai tarziu am aflat ce inseamna.
Inainte sa ajungem in Leresti suntem intampinati de o multime de tigani cu numeroase carute pline de lemne, ei incarcau carutele duminica cand nu se lucra pe exploatarea forestiera, foloseau lemne fie sa incalzeasca casele saracacioase fie sa mai castige un ban, sunt rezervat in ceea ce priveste legalitatea acestui fapt.
Ajunsi in Leresti in „civilizatie” descoperim, un sat de ev mediu cu populatie majoritara tuciurie, ce spalau rufele in rau, malurile erau presarate de gunoaie si de haine luate de Argeselul cel repede. Casele nu aveau garduri, nici nu cred ca aveau nevoie.
Cum ajungem in sat, suntem intampinati de o haita de caini ce se tot marea odata cu inaintarea noastra in sat, din fiecare curte mai ieseau cate 2 sau 3 caini, formam un triunghi cu betele de trekking in jurul cainelui nostru cel alb si odihnit, pastra cu sfintenie zona de siguranta. Ajungem la un moment dat cu peste 30 de caini in jurul nostru ce latrau si isi aratau coltii. Nimeni nu spunea nimic, totul era normal, ma mir ca oamenii nu au inceput si ei sa latre si sa maraie la noi. Eram priviti si primiti ca niste extraterestrii. Atunci eram sigur ca acest sat a fost al cainilor si mai tarziu au aparut oamenii aici, adusi ca sclavi de catre caini.
Numai dupa ce am iesit din sat am fost lasati de caini, am trecut podul peste Argesel si am ajuns in Lerestiul mai civilizat, in Downtown. De aici gasim un taxi ce ne duce pana in Campulung unde mai avem putere sa vizitam manastirea Negru Voda cu frumoasele ei fortificatii, apoi pornim spre gara si mergem spre Bucuresti. Incheind astfel o aventura de zile mari!
Asadar cand iti taie un peste calea inseamna: GHINION!
